O caracteristica definitorie a multor cryptomonede este faptul ca sunt descentralizate. Deoarece Blockchain-ul nu este detinut de responsabilitatea unei autoritati, validarea tranzactiilor poate sa fie o provocare.
Bitcoin, cea mai cunoscuta cryptomoneda, foloseste o metoda de validare numita Proof of Work, pe cand noi platforme Blockchain ca Solana sau Cardano folosesc Proof of Stake. Insa cateva din cryptomonedele vechi au facut tranzitia de la Proof-of-Work la Proof-of-Stake, cum ar fi Ethereum.
Diferente dintre cele doua pe scurt
Trasatura comuna dintre cele doua metode este ca amandoua reprezinta o retea de calculatoare in care participantii sunt de acord in validarea unui nou block, care ulterior se adauga registrului digital, cunoscut si ca Blockchain. Diferenta este intre modurile prin care Proof of Work si Proof of Stake ajung la finalul acestei validari.
Proof of Work reprezinta acordul adaugarii unui block nou prin resursele calculatoarelor puternice si energia acestora. Proof of Stake modifica felul in care validariile sunt acceptate. Proprietarii unor cryptomonede a caror metoda de verificare este aceasta isi pot oferi monedele drept garantie pentru validarea tranzactiilor. Cei ce ofera monedele astfel, se numesc “validatori”.
Despre Proof-of-Work
Proof-of-Work este sistemul de validare prin care mai multe retele de calculatore concureaza intre ele pentru a fi prima care rezolva o problema criptografica. Deseori acest proces este numit “minare” deoarece procesele sistemului sunt foarte costisitoare si aproape echivalente cu cele ale minarii traditionale.
Calculatorele puternice sunt utilizate in rezolvarea problemelor foarte complicate, deoarece unui om ii este aproape imposibil sa le rezolve. Cand una dintre aceste retele rezolva problema se valideaza noul block si se adauga lantului, apoi “minerul” este platit cu o suma crypto.
Costul “minarii” crypto este foarte ridicat la electricitate, astfel cineva care vrea sa sparga Blockchain-ul trebuie sa isi cumpere o retea de calculatoare, sa plateasca electricitatea, iar apoi sa participe la rezolvarea problemelor cu restul retelelor. Iar daca cryptomonedele vor fi contra-facute celelalte retele nu vor lasa validarea acestei tranzactii. Datorita cresterii foarte mari a cryptomonedelor este aproape imposibil ca cineva sa pacaleasca sistemul.
Despre Proof-of-Stake
In comparatie cu celalalt sistem, Proof-of-Stake necesita mai putina energie pentru validarea tranzactiilor. Sistemul rezolva validarea in jurul unui proces numit “staking”. Cei care detin cryptomonede care au acest sistem pot oferi monedele lor pentru validare si astfel devin “validatori”. Validatorii sunt selectati random pentru a mina, spre deosebire de Proof-of-Work care este un sistem competitional.
Pentru a deveni validator trebuie sa pui la “stake” un minim de crypto impus de catre Blockchain, de exemplu pentru a deveni validator Ethereum trebuie sa ai la “stake” minim 32 ETH. Block-urile sunt verificate de mai multi validatori, iar cand un numar specific ajunge la aceeasi rezolvare, block-ul este terminat si adaugat lantului.
Scopul Proof-of-Stake este acela de a reduce semnificativ costurile energiei de minare crypto, deoarece in total minarea in sistemul Proof-of-Work consuma la fel de multa energie cat o tara mica.
Sistemul Proof-of-Stake a fost criticat la inceput de catre fanii crypto, dar acesta este o solutie mai buna. Insa tranzactiile pot fi controlate de cineva in cazul in care detine peste 51% din cryptomonedele puse la “stake”, ceea ce costa foarte multi bani si este aproape imposibil. Cu toate acestea majoritatea sistemelor PoS au si securitati extra in cazul unor astfel de probleme.
Este posibil pe viitor ca si Bitcoin sa treaca la sistemul Proof-of-Stake, la fel cum a facut si Ethereum, dar procesul poate dura foarte multi ani.